Tradiţional o dată la doi ani în oraşul Cimişlia se desfăşoară Festivalul orchestrelor de muzică populară consacrat rapsodului Ion Popuşoi. Fiind la a doua ediţie, deja s-au manifestat unele schimbări mai avansate. Anul curent au participat peste 11 colective artistice din Republica Moldova. Festivalul, precum şi la prima ediţie a fost prezentat de Anatol Tcaciuc, de numele căruia, de fapt, se leagă desfăşurarea şi buna organizare a festivalului. A treia ediţie a Festivalul Orchestrelor de Muzică Populară „Ion Popuşoi” se preconizează a fi nu doar naţională ci internaţională, potrivit unor surse.
Gospodăria Agricolă „Agrodesur” din satul Albina, raionul Cimişlia recoltează spicoasele doar cu o singură combină pe o suprafaţă de 250 hectare. Dacă în procesul recoltării pot interveni şi unele devieri, atunci transportarea grîului la făţare decurge fără reţineri. Dispunînd de o singură combină, plugarii din Gospodăria „Agrodesur” din satul Albina intenţionează timp de 7 – 10 zile să încheie recoltarea grînelor, în caz contrar va fi necesară o susţinere din partea gospodăriilor agricole vecine sau să încadreze o combină particulară.
Perioada de recoltare a spicoaselor în raionul Cimişlia ia amploare. Rezultatele se arată destul de bune, dar în mare măsură depinde de tehnica agricolă, care este încadrată în recoltarea şi organizarea procesului de seceriş şi de mecanizatori. Pregătirea cadrelor de mecanizatori ar fi trebuit să-i preocupe pe conducatorii Gospodăriilor Agricole pe tot parcursul anului şi nu doar în perioada secerişului.
Cel mai bun antreprenor al anului 2007 în raionul Cimişlia a devenit Întreprinderea SRL ,,Pliton” din oraşul Cimişlia, conducător Maxim Colţa. Premiantul a primit din mîinile preşedintelui raionului , în cadrul acţiunii de decernare, trofeul – cupa şi o placă cu inscripţia respectivă. Premii s-au obţinut la variate categorii şi diferiţi reprezentanţi din domeniul construcţiilor, comerţului şi prestări de servicii. Acţiunea, organizată sub egida Secţiei Economie a Consiliului Raional Cimişlia s-a încheiat cu un concert al artiştilor cimişlieni.
Numărul animalelor domestice în gospodăriile ţăranilor din raionul Cimişlia a scăzut simţitor, circa de două ori mai mult comparativ cu vara anului trecut. Este o consecinţă a secetei. Reducerea numărului de animale a cauzat însă creşterea impozitelor pentru păşune. Suprafaţa de păşune se împarte la numărul de animale din posesia ţăranilor. Astfel în cadrul şedinţei Consiliului Orăşenesc Cimişlia vice primarul localităţii Sergiu Pleşca a anunţat noile taxe pentru terenurile de păşunat. Proprietarii de animale aşteaptă însă de la autorităţile locale nu doar mărirea taxelor, ci şi un ajutor cu nutreţuri, drept consecinţă a secetei din anul trecut.
Peste 260 de absolvenţi ai Şcolii Profesionale din oraşul Cimişlia au primit Certificate de absolvire la diverse specialităţi: constructori, mecanizatori, lemnari, cusători şi alte profesii. Directorul instituţiei Vasile Bulat şi-a exprimat din start dorinţa ca Şcoala Profesională Cimişlia să devină ca pe timpuri cea mai bună instituţie de profil din republică. Prim, vice prim ministrul RM Igor Dodon ministrul Economiei şi Comerţului, prezent la manifestare a menţionat importanţa cadrelor de muncitori pentru economia republicii. Cuvinte de mulţumire în adresa pedagogilor au fost expuse şi din partea absolvenţilor. În Republica Moldova profesia de muncitor calificat devine tot mai solicitată pe piaţa muncii.
388 de ani a împlinit oraşul Cimişlia de la prima atestare istorică. 4 iulie 1620 este data de referinţă în lucrările istoricului contemporan Vladimir Nicu. Dacă înainte despre această regiune sudică aflată în inima Budgeacului se afla din lucrările istoricilor în scurt timp se va putea accesa internetul. Potrivit responsabililor din cadrul primăriei în curînd va fi lansat site-ul oraşului Cimişlia. Cu o suprafaţă de 803 km pătraţi şi o populaţie de 60.936 de locuitori, raionul Cimişlia tinde să ajungă un centru cultural, economic şi social din regiunea sud.
Pentru a culege strugurii la viţa-de-vie viticultorii au de parcurs o cale lungă. Cel puţin primii trei ani după sădire este necesar de a forma butucii, de tăierea în uscat, copilitul, lăstăritul şi alte operaţii în verde. Foarte important de a stabili sistemul de suport al butucilor spaliera şi firele de sprijin. În Gospodăria Agricolă „AgroSurub” din satul Albina, raionul Cimişlia viticultorii au întîrziat puţin cu întinderea sîrmelor la spalieră. Butucii de soiurile Merlot şi Cabernet sunt deja la anul patru, adică intră în roadă, dar firele de suport la al doilea nivel abia se instalează. Din lipsa de mijloace băneşti susţin agricultorii, în loc de două fire se fixează unul şi în loc de spalieră de beton se folosesc pari din lemn. Îndată după instalarea firelor vierii leagă viţa-de-vie în verde. Vom avea sau nu o roadă bogată de struguri în cel de-al patrulea an la viţa-de-vie tînără. Acest lucru depinde cum sau format în primii trei, patru ani butucii şi sistemul de suport al acestora.
Satul Satul Nou este localitatea cu cei mai mulţi cultivatori de zarzavaturi din raionul Cimişlia. Prima persoană, care a început să crească legume a fost chiar preşedintele fostei gospodării colective Mihai Chistol. Pentru a obţine rezultatele dorite a studiat noile tehnologii avansate de cultivare a legumelor şi mai mult ca atît în baza Agenţiei sale Ţărăneşti, Agenţia Naţională pentru Dezvoltare Rurală organizanizează de mai mulţi ani seminare cu legumicultorii din raioanele Cimişlia şi Basarabeasca. Mihai Chistol cultivă şi castraveţi şi nu s-a limitat doar la un singur soi. Privind aversele de ploi din ultimele zile şi condiţiile meteo impevizibile, creşterea legumelor în sere reprezintă o afacere sigură şi profitabilă, în cazul în care se respectă întreaga tehnologie de prelucrare.
Tabăra de Odihnă pentru Copii „Izvoraş” din satul Zloţi, raionul Cimişlia şi-a deschis uşile pentru primii vizitatori la 15 iunie. La moment timp de 10 zile se odihnesc 120 de copii din diferite localităţi ale raionului. Foile de odihnă au fost achitate parţial în volum de 10 la sută din cost circa 85 de lei, în rest pentru 60 de mici sportivi a achitat Şcoala Sportivă Cimişlia Direcţia Raională Învăţămînt, pentru 33 de copii Asiatenţa Socială, pentru 27 de copii sindicatele din învăţămînt. Activitatea principală în prima etapă este sportul. Pe parcursul verii la Tabăra de Copii „Izvoraş” din raionul Cimişlia se vor odihni circa 600 de copii, tura este de 10 zile. Foile de odihnă la tabăra respectivă au fost deja solicitate şi de copii din alte raioane din republică.
Vice preşedintele raionului Cimişlia , şeful Direcţiei Agricultură Maria Culeşov a fost demisă din funcţie în ziua de 20 iunie 2008 cu votul a 17 consilieri raionali din cei 33 de consilieri pe lista Consiliului Raional Cimişlia. La şedinţă au fost prezenţi 29 de consilieri. Motivul principal al demiterii oficial anunţat prin declaraţia Consilierilor a fost neîndeplinirea funcţiilor de serviciu. O parte din consilieri însă, socot că demiterea vice preşedintelui Maria Culeşov este o răfuială politică. Amintim, că Maria Culeşov a venit pe listele consilierilor raionului în iunie 2007 pe lista Partidului Popular Creştin Democrat, fiind liderul acestei formaţiuni în raionul Cimişlia. În martie 2008, împreună cu alţi 4 consilieri raionali de pe listele PPCD dumneaei a abandonat formaţiunea şi a trecut în Partidul Liberal Democrat din Moldova.