Peste 400 de beneficiari, din raionul Cimișlia, care au primit ilegal ajutor social de la stat, prin intermediul direcției Asistență Socială Cimișlia,vor fi nevoiți să întoarcă statului banii acordați. În total este vorba de o sumă de peste 2 milioane de lei. Despre aceste și alte probleme în mecanismul de acordare a ajutorului social, s-a vorbit pe larg în cadrul unei întîlniri la Cimișlia, cu viceministrul Muncii Sergiu Sainciuc. Beneficiarii care au primit ilegal banii nu se grăbesc să-i restituie, mai mult, majoritatea dintre ei, nici nu dispun de acești bani. Șeful direcției Asistență Socială Cimișlia, spune că erorile în acordarea banilor ar fi apărut din cauza unor acte cu informații eronate prezentate de solicitanții de ajutor social. Reprezentanții Inspecției Sociale care au depistat erorile comise, spun că la baza lor stau date eronate despre beneficiari, privind componența familiei, veniturile, terenurile, bunurile, și altele. Situații similare de acordare ilegală a banilor au fost depistate și în alte raioane, verificate de către Inspecția Socială.
Deținătorii de animale din sate sunt îngrijorați. Rezervele de hrană s-au consumat, iar pășunatul încă este interzis. Cei care s-au asigurat cu nutrețuri spun că vor depăși situația, dar, in consecinta, producția animalieră va fi mai scumpă. Daca anul trecut, în preajma sărbătorilor de Paști, mielul a costat 70-80 de lei kg, anul acesta pretul va fi mult mai mare. Grijile și speranțele lui Sergiu Mitreanu din satul Cenac sunt cele 15 oițe care i-au adus acum în primăvară mieluți. Își mai cîștigă existența și cu creșeterea păsărilor în gospodărie. Aici poți găsi gîște, rațe, găini, curcani, și chiar prepelițe. Menționăm, că pe teritoriul Primăriei Cimișlia, perioada de pășunat va începe la 20 aprilie și va continua pînă pe 10 noiembrie curent.
La Cimişlia au fost stabiliţi cîştigătorii celui mai bun vin de casă din raion. Membrii comisiei au degustat mostrele de vin, prezentate de participanţii la concurs și au selectat probele care vor reprezenta raionul Cimişlia la concursul republican „Polobocul de Aur” din cadrul sărbătorii „Ziua Naţională a Vinului 2013”. Probele de vin au fost apreciate după mai multe criterii. În cele din urmă, membrii comisiei au stabilit cîştigătorii locului întîi, doi şi trei dar şi a premiului mare „Polobocul de Aur” pentru vinul alb şi roşu. Deţinătorii premiului „Polobocul de Aur” s-au dovedit a fi Lilia Cucereai din orașul Cimișlia cu vinul din soiul Aligote şi Andrei Coptu din satul Selemet cu vin din soiul Merlo și Caberne. Vinurile acestor producători urmează să fie prezentate la concursul naţional. Vinurile de casă din raionul Cimișlia, atît albe cît și roșii în anul curent au fost destul de calitative. Totuși, experții vin cu unele recomandări pentru producătorii particulari de vinuri. La categoria VIN ALB, locul întîi a fost ocupat de Ion Prisăcaru, locul doi de Ion Jalbă, iar locul trei i-a revenit lui Pavel Alexandreeanu toţi cîştigătorii fiind din oraşul Cimişlia. Locul întîi la categoria VIN ROŞU a fost ocupat de Ion Putină, pe locul doi s-a clasat Ion Prisăcaru, iar pe locul trei Vitalie Chidisovschi, locuitori ai orașului Cimișlia.
Secţia Economie a Consiliului raional Cimișlia, în parteneriat cu Organizaţia pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii a organizat în perioada 12- 13 martie la Cimișlia, cursul de instruire„ Achizițiile Publice și legislația în domeniu”. La seminar au participat antreprenori, contabili şi specialiști din Administrația Publică Locală. Participanții la seminar spun că au aflat informații utile și răspunsul la multe întrebări cu care se confruntă. Ei sunt recunoscători organizatorilor și pentru faptul că au fost instruiți gratuit. Astfel de seminare vor fi organizate și la alte module de instruire.La finele cursului participanţii au primit un certificat care atestă instruirea lor la modulul menţionat. Programul „Gestiunea Eficientă a Afacerii”, este finanţat din Bugetul de Stat și implimentat de Organizaţia pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.
Din 13 martie Raionul Cimișlia,are un președinte nou. In această funcție a fost ales în ședința extraordinară a Consiliului Raional Cimișlia, domnul Maxim Colța, consilier raional, anterior conducător al unei întreprinderi din domeniul servicii de instalare a liniilor electrice. Noul președinte a fost felicitat și de către fostul președinte al raionului Cimișlia Tudor Căpățînă, care și-a dat demisia la cerere proprie după ce a exercitat această funcție în ultimile 6 luni. Maxim Colța, noul președinte al raionului Cimișlia, este membru al Partidului Liberal Democrat din Moldova. Noul președinte al raionului Cimișlia, Maxim Colța, este născut în satul Cărpineni, raionul Hîncești în anul 1957. După încheierea studiilor, în anul 1973 a fost repartizat în raionul Cimișlia în calitate de inginer la rețelele electrice. Este căsătorit, are 2 copii. În Consiliul Raional Cimișlia, a condus comisia de Buget și Finanțe.
Odată cu încălzirea timpului, în raionul Cimișlia i-a amploare pășunatul ovinelor înainte de termenul stabilit de Administrația Publică Locală. Cu toate că legea interzice acest lucru și prevede amenzi usturătoare pentru proprietarii de ovine, aceștia continuă să scoată oile la pășunat, fie din motivul că nu cunosc legea, fie cu nu au cu ce le întreține. Pentru a preveni pășunatul în această perioadă, inspectorii de la inspecția ecologică Cimișlia, efectuează raiduri pe teritoriul raionului. De la începutul lunii februarie pînă la moment, pe acest caz, inspectorii au întocmit 4 procese contravenționale. Perioada de pășunat este stabilită de fiecare primărie în parte. Inspecția Ecologică Cimișlia, recomandă crescătorilor de animale să se informeze din timp de la primării, care este perioada de pășunat adminsă, pentru a nu se alege cu amenzi. Menționăm, că pe teritoriul Primăriei Cimișlia, perioada de pășunat va începe la 20 aprilie și va continua pînă pe 10 noiembrie curent.
Agenții economici din raionul Cimișlia care prestează servicii de alimentație publică urmează să treacă procedura de clasificare a unității economice. Astfel, în funcție de nivelul de servire a clienților, unitățile alimentației publice vor primi una din cele 5 categorii. Aceasta va fi indicată în certificatul de clasificare și la intarea în unitatea respectivă. Pentru a obţine certificatul de clasificare, agentul economic din sfera alimentaţiei publice prezintă o cerere autorităţilor administraţiei publice locale. Acestea, la rîndul lor vor forma o comisie care va verifica respectarea cerinţelor prevăzute pentru categoria solicitată din partea unităţii de alimentaţie publică. Hotărîrea de Guvern cu privire la prestarea serviciilor de alimentaţie publică ce prevede atriburiea certificatului de clasificare a intrat în vigoare încă din anul 2007. Cu toate acestea unele unități de alimentație publică din raionul Cimișlia, nu dispun de aceste certificate, iar la altele - sunt expirate. Totuși, agenții economici spun că clasificarea unităților de alimentație publică îi avantajează. Certificatele de clasificare se eliberează gratuit, pe o perioadă de 5 ani. Ele sunt obligatorii pentru toate unitățile de alimentație publică, cu excepția azilurilor de bătrîni, cantinelor sociale și închisorilor.
Scriitorul Nicolae Dabija și-a lansat cartea „Nu vă îndrăgostiți primăvara” la o întîlnire cu elevii liceului teoretic Mihai Viteazul din orașul Cimișlia. Este vorba de o culegere de nuvele scrise în diferite perioade, povestiri reale și artistice inspirate din viață. Povestirea „Apostolul și Vameșul” este inspirată din biblie, iar nuvela „Romeo și Julieta din Beșcotari”, localitatea de baștină a scriitorului, potrivit autorului, a fost inspirată chiar din viața consătenilor. Lucrarea a fost scrisă prin anii 70 și este vorba de o dragoste tîrzie. Tinerii au citit pasaje din nuvelele scriitorului, au recitat poezii și chiar au cîntat cîntecele scrise pe versurile lui Nicolae Dabija, iar actorul Sandu Aristin-Cupcea, prezent la lansarea de carte, a declamat una din cele mai patriotice poezii ale lui Nicolae Dabija. Atît scriitorul cît și cititorii săi au rămas mulțumiți de această întîlnire de suflet de la Cimișlia. Nicolae Dabija, care și-a făcut studiile la școala numărul 1 din Cimișlia, afirmă că revenirea la baștină îi aduce intotdeauna inspirație. La despărțire, poetul și scriitorul Nicolae Dabija, a promis că în primăvara aceasta va lansa cartea „Nu vă îndrăgostiți primăvara”, și în localitățile Suric, Satul Nou, Sagaidac, unde și-a petrecut anii de școală.
Campionatul Școlii Sportive Cimișlia la minifotbal, desfășurat la complexul sportiv din satul Gura Galbenei, a adunat 5 echipe de elevi cu vîrste cuprinse între 12 și 15 ani. Scopul evenimentului a fost de a verifica pregătirea tehnico- tactică a grupelor.Surpriza campionatului a fost 2 echipe de fete din satul Gura Galbenei. Amazoancele din fotbal, au demonstrat că fetele pot practica un fotbal spectaculos. Primul meci de minifotbal s-a încheiat cu scorul de 7 la 0 în favoarea echipei numărul unu din localitate. Fotbalul, în Republica Moldova, este mai mult un sport sezonier, deoarece pe timp de iarnă copiii n-au unde sa joace fotbal. Din 23 de primării din raionul Cimișlia, doar 3 au construite stadioane de minifotbal: Cimișlia, Sagaidac și Gura Galbenei. La categoria de vîrstă anul nașterii 1998-1999, primul loc a fost ocupat de echipa din satul Gura Galbenei, locul doi i-a revenit echipei din satul Sagaidac și locul trei echipei din satul Hîrtop. La categoria de vîrstă anul nașterii 2000-2001, pe primul loc s-a clasat echipa din satul Sagaidac. Locul doi a fost obținut de fotbaliștii din Gradiște, iar locul trei celor din Gura Galbenei. Cîștigătorii campionatului Școlii Sportive din Cimișlia la minifotbal, vor reprezenta raionul la competițiile republicane. Astfel de activitati se desfășoară la Cimișlia de două ori pe an: primăvara și toamna.
Liceul Teoretic Ion Creangă din orașul Cimișlia, prima instituție de învățămînt mediu general din localitate, și-a marcat la început de martie jubileul de 65 de ani. La deschidere, în anul 1948, instituția avea 224 de elevi și 17 învățători. Prezenți la sărbătoare absolvenți ai diferitor promoții, reprezentanți ai Administrației Publice Locale, elevi, părinți și pedagogi, au adus mulțumiri și recunoștințe dascălilor. Printre absolvenții școlii nr.1 Cimișlia se enumără scriitorul Nicolae Dabija, actorii Ninela Caranfil, Valentin Delinschi. Elevii de azi ai Liceului au oferit oaspeților prezenți la jubileul de 65 ani ai instituției un buchet de melodii și dansuri populare. Actualmente în Liceul Teoretic Ion Creangă își fac studiile peste 600 de elevi. Pe parcursul celor 65 de ani, Scoala nr.1 Cimișlia au absolvit-o peste 4 mii de discipoli.
Un sobor de preoți în frunte cu Preasfințitul Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat au oficiat un servicu divin în biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din satul Mihailovca. Slujbaa fost prilejuita de împlinirii a 20 de ani de activitate bisericească a parohului Anatol Lomaca. Pentru munca sîrguincioasă de promovare a cuvîntului lui Dumnezeu, părintele Anatol Lomaca a fost decorat cu ordinul Paisie Velicicovschi. Distincții bisericești au primit și un șir de creștini care au contribuit la edificarea lăcașului sfînt. Acestea au fost semnate de Mitropolitul Moldovei - Vladimir și de Episcopul de Cahul și Comrat- Anatolie. Locuitorii satului Mihailovca sunt mulțumiți de activitatea preotului din localitate. Timp de 20 de ani ei au fost împreună și la bine și la greu. Prima slujbă bisericească a preotului Anatol Lomaca, în satul Mihailovca, raionul Cimișlia, a avut loc in anul 1993. Pe atunci slujbele se desfășurau într-o casă de rugăciuni, dar gîndul și speranța sătenilor era să aibă o biserică frumoasă în centrul satului. În prezent biserica este o carte de vizită a localității deși mai e de lucru la amenajarea lăcașului și a teritoriului bisericii.