Sărbătoarea Ziua Vinului la Cimișlia i-a adunat în centrul orașul pe gospodarii din 16 localități ale raionului Cimișlia. Unii au improvizat o ogradă țărănească, alții- o casă mare, dar un atribut comun pentru toți a foost licoarea lui Bachus- vinul tulburel din anul curent. Cei mai buni la compartimentul prezentarea primăriei au fost cei din comuna Javgur. Ei s-au învrednicit de premiul mare al sărbătorii.Cu diplome și premii bănești, au fost menționate toate primăriile participante la concurs. Locul 2 a revenit vinificatorilor din orașul Cimișlia și locul 3 celor din comuna Hîrtop.Cel mai bun vin roșu de casă în raionul Cimișlia îl face , potrivit juriului, care l-a degustat, cimișlianul Ion Putină. Polobocul de aur pentru vinul anului 2012 i-a revenit lui Ion Prisăcaru din orașul Cimișlia. Locul 2 pentru vinul anului 2012, a fost oferit pentru Ion Jalbă, iar locul 3 pentru Vitalie Chidisovschi din orașul Cimișlia. Sărbătoarea vinului la Cimișlia s-a desfășurat al 12-lea an consecutiv. În raionul Cimișlia funcționează 6 fabrici de vinificație, iar suprafața plantațiilor cu vii constituie circa 5000 de hectare.
De la mijlocul lunii septembrie, circa 70 la sută din locuitorii orașului Cimișlia care sunt serviți de întreprinderea Făclia, primesc apă potabilă la robinet după un grafic special- zilnic, în intervalul de timp 6.00-10.00 dimineața și 16-22.00 seara. Potrivit furnizorului, măsura este impusă de situația economic precară a întreprinderii. Tariful existent la apă potabilă pentru consumatori de 10 lei pentru un metru cub nu acoperă toate cheltuielile. Furnizorul a cerut de la Consiliul Orășenesc Cimișlia ridicarea prețului pînă la 16 lei pentru un cub de apă potabilă. Consilierii examinează situația dar nu sunt de accord cu acest nivel de majorare, ba mai mult, ei intenționează să rezilieze contractul de cesionare a sistemului de apă și canalizare a orașului cu SRL FĂCLIA. Conflictul de primărie, Consiliul Orășenesc și cesionar a ajuns la apogeu. Soluționarea lui poate dura mai mult timp, poate luni de zile, dar cei care suferă cel mai mult sunt consumatorii – locuitorii orașului. Livrarea apei potabile pe grafic, complică și activitatea instituțiilor școlare și preșcolare din oraș. Apa care curge pe țevi, după conectări și deconectări frecvente, conține rugină și prezintă pericol pentru sănătatea copiilor. Furnizorul de apă potabilă și servicii de canalizare din orașul Cimișlia SRL FĂCLIA, cesionează sistemul de apeductu și canalizare de la primărie de 13 ani de zile. În această perioadă au fost revăzute tarifele la apă și canalizare de cîteva ori.Din anul 2007, tarifele nu au fost modificate. Aprobarea tarifelor locale la serviciile de apă și canalizare țin de competența Consiliului Orășenesc Cimișlia.
În orașul Vălenii de Munte, județul Prahova, România, localitate înfrățită cu orașul Cimișlia din Republica Moldova, există o stradă cu denumirea Cimișlia. Strada este aproape de centrul orașului, și este destul de amenajată, asfaltată, cu case individuale recent construite. O delegație din orașul Cimișlia în frunte cu consilierul local Petru Bancov, aflat în vizită la Vălenii de Munte, s-a întîlnit cu locatarii de pe strada Cimișlia. Denumirea străzii a fost atribuită de conisliul local Vălenii de Munte ca urmare a semnării unui acord de înfrățire cu localitatea Cimișlia din republica Moldova în anul 2002. Decizia afost aprobată de prefectura județului Prahova. O stradă respectiv cu denumirea Vălenii de Munte, a fost iinstituită și în orașul Cimișlia. Ea se află în partea de vest a orașului, alături de turnul de televiziune. La moment, sunt alocate 7 terenuri pentru construcția caselor individuale. Deocamdată a început construcția doar unei singure case.
Ministrul Culturii Monica Babuc, s-a declarat mulțumită de eforturile administrației Publice locale din raionul Cimișlia, privind lucrările de reconstrucție a muzeului de arte și istorie a ținutului natal. Este vorba despre un edificiu arhitectural din secolul XIX, care și-a păstrat autenticitatea și un teren aferent cu alte edificii și galerii subterane care ar putea finaliza pe viitor cu un complex muzeistic din sudul republicii. La moment sunt efectuate lucrările de construcție exterioare ale acoperișului și de tîmplărie. Spațiile viitorului muzeu sunt preconizate pentru o galerie de tablouri, dat fiind faptul că tabăra internațională de creație a pictorilor, desfășurată anual la Cimișlia timp de 12 ani, a donat orașului peste 200 de lucrări. În viitorul muzeu își vor găsi locul și obiecte din trecutul locuitorilor din partea locului. O parte din ele deja sunt adunate și catalogate. Pentru reconstrucția edificiului muzeului, din bugetul Consiliului Raional Cimișlia s-au cheltuit circa 700 mii lei. Din lipsă de mijloace bănești, lucrările la moment s-au încetinit, dar administrația publică raională este în căutarea unor proiecte de finisare a lucrărilor la viitorul muzeu. La moment în raionul Cimișlia există un singur muzeu de istorie a ținutului natal, atestat la ministerul culturii. Este vorba de muzeul din satul Selemet. Mai există muzee ale localităților situate în edificiile școlare din satele Lipoveni, Gura Galbenei, Hîrtop și alte localități. Muzeul din orașul Cimișlia, după reconstrucție urmează a fi înregistrat oficial la ministerul culturii din Republica Moldova.
La Mănăstirea Ciuflea din municipiul Chișinău a avut loc un serviciu divin cu prilejul aniversarii a cincisprezece ani de slujire arhierească a Prea Sfințitului Anatolie, Episcop de Cahul și Comrat. La eveniment au participat Mitropolitul Chișinăului și întregii Moldove Vladimir, Arhiepiscopul de Tiraspol și Dubăsari- Sava, arhiepiscopi din Ucraina și Rusia.Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala așezământului monahal. La popas aniversar, PS Episcop Anatolie a fost decorat cu o aleasă distincție Patriarhală, dar și cu un Ordinul Mitropolitan în semn de prețuire a muncii sârguincioase depuse de Preasfinția Sa pe ogorul Domnului. Cu ocazia jubileului, Preasfințitul Anatolie, a primit felicitări din partea enoriașilor, fețelor bisericești, Administrației Locale. La data de 11 septembrie 1998, arhimandritul mitrofor Anatolie a fost ales Episcop de Cahul și Căușeni în Catedrala „Sfânta Treime” a Mănăstirii „Sf. Daniil” din Moscova. A fost hirotonit la 12 septembrie 1998 în treapta de episcop în aceeași catedrală de către Patriarhul Aleksei al II-lea al Moscovei. Pînă la hirotonisire, timp de 23 de ani, a slujit ca preot-paroh la Biserica "Sf. Arhanghel Mihail" din satul Abaclia, raionul Basarabeasca. Înalt Preasfințitul Anatolie, cu numele de naștere Gheorghe Botnari, s-a născut la 3 mai 1950, în satul Pitușca, raionul Călărași.
Şcoala şi grădiniţa din satul Ecaterinovca, raionul Cimişlia, au mobilier şi echipament şcolar nou, achizionat în cadrul unui proiect sprijinit financiar de Guvernul Japoniei. Asistenţa financiară acordată în cadrul proiectului este de 79,1 mii de dolari. Banii sunt oferiţi sub formă de grant. La ceremonia de prezentare a noului echipament sanitar şi educaţional, a fost prezent şi ambasadorul Japoniei în Republica Moldova Toici Sakata. Odată cu procurarea mobilierului nou, autorităţile locale şi-a asumat responsabilitatea de a repara instituţia de învăţămînt din localitate. În acest sens, primăria Ecaterinovca a alocat 100 mii lei, localnicii au adunat circa 60 mii lei, iar Consiliul Raional Cimişlia a contribuit cu 50 mii lei. La moment instituţia de învăţămînt din satul Ecaterinovca are statutul de şcoală primară grădiniţă. Cu toate aceastea, primarul localităţii dă asigurări că de echipamentul nou vor beneficia şi elevii din ciclul gimnazial. Proiectl privind Îmbunătăţirea Mediului Sanitar şi Educaţional în Instituţiile de Învăţămînt Primar din satul Ecaterinovca este al 14-lea la număr realizat în Republica Moldova în cadrul programului KUSANONE. Pînă în prezent, Guvernul Japoniei a acordat Republicii Moldova asistenţă nerambusabilă în valoare totală de circa 86,9 milioane de dolari SUA.
Prima ediție a Festivalului Strugurelui,a avut loc în orașul Cimișlia la 8 septembrie curent. Organizatorii festivalului sunt Consiliul Raional Cimișlia, Ministerul Agriculturii și Asociațiea Republicană a Producătorilor și exportatorilor de struguri. Peste 50 de producători din 17 raioane ale republicii au expus spre admirația vizitatorilor, cei mai frumoși și gustoși struguri de masă. În cadrul festivalului, viticultorii au venit cu performanțele în producerea strugurilor de masă dar și problemele cu care se confruntă- afectarea strugurilor de grindină, boli și vătămători, insuficiența de frigidere pentru păstrarea strugurilor, lipsa unei piețe de desfacere adecvate. Despre unele din aceste probleme s-a vorbit la Forumul Național al Producătorilor și Exportatorilor strugurlor de masă, desfășurat la a 3-a ediție în cadrul festivalului strugurelui la Cimișlia. Festivalul a fost întregit de evoluarea colectivelor artistice și expoziției meșterilor populari. Premiul “Cel mai gigantic strugure de masă” cu o greutate de peste 4 kg i-a revenit producătorului Veaceslav Dogaru din satul Cîrpești, raionul Cantemir. Cei mai gustoși struguri au fost recunoscuți cei din raioanele Cimișlia și Hîncești, care s-au învrednicit de premii bănești, medalii și diplome de gradul 1, 2 și 3. Asociația Republicană a Producătorilor și Exportatorilor strugurilor de masă și-a pus scopul de a popularize prin intermediul festivalului, producerea și consumul strugurilor de masă în Republica Moldova. Consiliul Raional Cimișlia, în calitate de inițiator și organizator a festivalului strugurelui, și-a declarat disponibilitatea de a desfășura festivalul strugurelui la Cimișlia în fiecare an la sfîrșitul lunii august, începutul lunii septembrie.
Doina Stînă, absolventă a liceului teoretic Hyperion din satul Gura Galbenei, actualmente studentă la universitatea din Cluj a lansat primul volumul de poezii „Lupt(a) pentru alb”. Evenimentul cultural s-a desfăşurat la biblioteca din sat în prezența sătenilor, prietenilor, rudelor, cadrelor didactice şi reprezentanților administrației publice. Calea spre farmecul cuvîntului poetic, Doina Stînă l-a deprins încă de pe băncile școlii, își amintește prima s-a învățătoare, Valentina Răzmeriță. În prefața cărții „Lupt(a) pentru alb”, Nicolae Boaru directorul bibliotecii Nicolae Iorga din municipiul Ploiești România, prezent la lansare scrie :” Doina nu simte enorm şi nu vede mostruos, dar diezul şi bemolul sunt altfel sau şi mai răspicate decât la ceilalţi aflaţi în compactul regiment al vârstei.” Tatăl autoarei- Victor Stînă, primar de Gura Galbenei, este mîndru de realizările Doinei. Volumul Lupt(a) pentru alb” cuprinde aproximativ 45 de poezii care au fost scrise într-o perioada de 3 ani.
La Cimișlia s-a desfășurat a V-a ediție a concursului regional de creație poetică proprie consacrat sărbătorii „Limba noastră cea română”.Concursul a adunat peste 20 de participanți din diferite școli din raionul Cimișlia și Basarabeasca. Tinerii cu vîrtsta între 12 și 19 ani au recitat poezii din creație proprie despre iubire, natură, dragoste de neam și țară, casă părintească și tot ce e frumos și drag sufletului unui adolescent. Cea mai tînără participantă la concursul de poezie, a fost Dumitrița Șterbeț, elevă în clasa a IV-a la Liceul Ion Creangă din orașul Cimișlia, care a venit în fața juriului cu o poezie despre Moldova. Participanții la concurs au fost apreciați după originalitatea temei, potențialul creativ și modalitatea de expunere a temei. Juriul a desemnat deținătorii premilui 3- în valoare de 600 de lei pentru elevii Liviu Negrub din satul Lipoveni, Olga Jubea de la liceul Hyperion satul Gura Galbenei și Solvita Grîu de la liceul Mihai Eminescu, orașul Cimișlia. Premiul 2 în valoare de 800 de lei a revenit elevilor Diana Fiodorov de la liceul Mihai Eminescu și Olesea Panchiv de la liceul Ion Creangă iar premiul întîi în valoare de 1000 de lei i-a revenit elevei Mariana Popușoi de la gimnaziul Tudor Strișcă din Satul Nou.Premiile au fost acordate de către fondul pentru limbă și literatură română. Concursul de poezie, a avut drept scop evidențierea și stimulrea copiilor și tinerilor dotați, formarea interesului pentru creația literară, dezvoltarea potențialului creativ și ultivarea dragostei față de arta cuvîntului.
Sărbătoarea națională Ziua Independenței la Cimișlia a demarat cu un miting în fața monumentului Ștefan cel Mare și Sfînt în centrul orașului. Sărbătoarea a fost întregită și de prezența oaspeților din județul Prahova, România. Locuitorii orașului Cimișlia și oaspeții au încins hora Unirii.Ziua Independenței este o sărbătoare așteptată pentru cimișlieni. Unii din ei însă ar dori ca pe lîngă cîntece și dansuri să aibă salarii și pensii mai bune.Ziua Independenței la Cimișlia a fost marcată de cîntece, dansuri, și în special de evoluarea fanfarei din județul Prahova România care a defilat pe piața centrală a orașului.
În perioada 26-28 august 2013, la Cimișlia se desfășoară zilele Europrahova în Republica Moldova, care reprezintă județul Prahova din România, înfrățit cu raionul Cimișlia. Acțiunile au demarat cu ședința organizației obștești “Academia Populară” din Cimișlia, condusă de academicianul Nicolae Dabija, cu tematica “”95 de ani de la Marea Uinire a României”.Manifestările au continuat cu expoziția EUROPRAHOVA la Cimișlia în incinta casei de cultură Cimișlia.Expoziția a prezentat publicului din Cimișlia domeniile de dezvoltare a județului Prahova- economic, social, cultural, istoric și turistic.Prima zi a Acțiunilor Europrahova la Cimișlia s-a încheiat cu o ședință comună a Consiliului Raional Cimișlia și Consiliul Județean Prahova privind domeniile de parteneriat și colaborare.